|
In
vremurile nu tare de demult, ba in unele locuri si acum, umbla niste
oameni zdrenta[ro]si din
casa in casa si din sat in sat, neavand cu ei decat o desaga
in spate si sunt tare bine primiti, oriunde se prezinta.
Acestia sunt solomonarii. Romanii cred despre
ei ca sunt oameni evlaviosi
mai ales, cu multa stiinta de carte si foarte deschisi la
minte. Dupa ce au invatat toate cartile, cate sunt in tara noastra,
au plecat intr-o tara spre soare rasare, undeva prin tara
muscalului, ori poate mai departe, prin tarile unde a domnit Por
imparat si acolo stau intr-o pestera si scriu la o masa de piatra si
intr-o carte mare toata stiinta si invatatura, cata se afla in lumea
asta. Acolo ei stau ca-ntr-o scoala si sunt tare multi, dar nu toti
ajung pana la sfarsit solomonari, pentru ca trebuie sa treaca prin
grele incercari si numai pe aceea ii face Dumnezeu solomonari, care
trec incercarile cu bine.
In scoala asta a solomonarilor numita
Solomanta, sunt atarnate de un fir de ata pietre de moara, care
de-abia stau sa nu cada. Cei care vor sa fie solomonari ,trebuie sa
treaca pe sub aceste pietre si multi de frica se-ntorc inapoi. Si
mai sunt si alte incercari, din ce in ce mai grele. Iar dupa ce au
ispravit de scris tot ce se putea sti pe lumea asta, in cartea ce se
cheama “solomonarie” si dupa ce au trecut cu bine incercarile, numai
atunci pot fi facuti solomonari. Din pestera aceea , dumnezeu,
fiindca s-au purtat tot timpul ca niste sfinti, le da putere sa se
–nalte in nouri si sa-i stapaneasca pre ei si pre balauri. Pe calea
norilor, asa se-ntorc solomonarii inapoi in tara noastra, si-n satul
de unde au plecat. Si-i conduce ata cum vor ei. Ei stau pe nori ca
pe un cal, tin in mana o carja, cu care conduce norul si cartea cu
toata invataturile lumii. Ei pot sta in nori, cat vor ei. Numai din
cand in cand se mai scoboara pe pamant, ca sa cerce pe oameni, daca
asculta de invataturile crestinesti si daca li-i tare credinta. De
aceea ei umbla rau imbracati si desculti, cersind din poarta in
poarta si cantand “versuri”, ce nu sunt altceva, decat cele mai
frumoase si mai pline de de invataturi crestinesti, versuri din
Biblie. Daca i-ai mutumit si i-ai omenit cum trebuie si i-ai daruit
dupa starea sa, atunci solomonarul te rasplateste, mergandu-ti din
plin. Acei, insa, care-i dispretuiesc, ori ii alunga sunt pedepsiti
de solomonari, caci le bat ogoarele cu grindina si furtuna si le
merge rau.
Solomonarul are ,in urma stiintei capatate in
scolile solomonaresti,o mare putere asupra norilor si balaurilor.
Daca oamenii dintr-un sat l-au primit bine si l-au rugat pentru
ploaie, atunci el cheama norii si ploua cat le spune el. Daca,
dimpotriva, l-au alungat si i-au aruncat vorbe rele, atunci el
pleaca suparat si, ducandu-se la iazul cel mai apropiat, isi scoate
cartea din desaga si ceteste din ea, ceteste pana ingeata apa in
iezer.Atunci se duce pe gheata pana in mijlocul iezerului si lovind
cu carja, sparge gheata ca sa iasa capul balaurului afara. Daca
balaurul ce iese afara e prea mic, ii da in cap cu fraul de coaja de
mesteacan, sa mearga inapoi sa creasca. Daca, insa, e destul de
mare, atunci arunca fraul in capul balaurului si incalecand pe
spinarea lui, ii da pinteni si se suie cu el in inaltul vazduhului.
Cu carja face un semn in cele patru vanturi si vantul cel mai
apropiat ii aduce furtunos nori negri, ce intuneca cerul. El cu
balaurul sta deasupra si in mijlocul lor si le porunceste ca un
capitan in lupta. Norii incep sa clocoteasca, sa se framante.
Inainte se-mbulzesc norii cei negri ca tundra pastorilor, iar din
spate ii imping cu caii lor albi norii de gheata. Iar pe laturi vin
norii cei slabi cu burdufurile pline de apa si cand ajung deasupra
ogorului celui ce trebuie pedepsit, burdufurile se deschid si apa
cade ca din “cofa” ori din “galeata”, in timp ce grindina zdrobeste
granele, iar furtuna scutura pomii de roada inca necoapta si smulge
pe copacii cei tineri din radacini. Solomonarul e razbunat, iar omul
infricosat se va teme si-l va respecta de acum inainte, pe el si
credintele strabune.
Solomonarii primesc darul si puterile acestea
numai pentru un anumit timp de ani. Dupa ce le trece timpul, ei se
fac oameni cinstiti si gospodari de frunte in satul
lor.
Uneori solomonarii se supara din nimica toata
sau asculta la sfaturi rauvoitoare si pedepsesc prea aspru sate
nevinovate pentru o vorba rea a unuia. Atunci oamenii ca sa alunge
napasta de pe capul lor, cer ajutorul “oamenilor mesteri”. Acestia
au fost si ei pe vremuri solomonari, dar, trecandu-l evremea si
statornicindu-se in satul lor, au ramas numai cu stiinta si
intelepciunea solomonareasca. Cunoscand astfel toate tainele
solomonaritului, ei stiu sa le franga puterea. De aceea , cand vad
ca se apropie furtuna si
zaresc printre nori balaurul, se desculta, pun jos
incaltamintea cu talpa
in sus si stand in picioare pe ele, isi intorc palaria, punand-o cu
fundul pe cap si scotand din serpar 4 furchite, le implanta in cele
4 parti ale lumii, facand semne in aer, zicand: “Trage-te in alta
parte Simioane”. Iar daca vad ca vremea ce vine e prea groaznica si
ar inunda toate vaile iau un fier si facand cu acesta cruce asupra
norilor, menesc :
Cu crucea te
opresc
Daca esti nor
necurat
Si te du pre munti
pustii
Daca esti curat
Sa vii !
|
|
BluePink 
